”PSD nu a fugit niciodată de responsabilitate, din contră! În toate momentele grele pe care România le-a traversat de la Revoluție încoace, PSD și-a asumat întotdeauna responsabilitatea. Astăzi, dăm startul unei coabitări politice pe care, pentru binele acestei țări și pentru binele românilor, mi-o doresc puternică pentru următorii 3 ani și jumătate.
Astăzi, PSD își asumă guvernarea pentru o Românie stabilă care își continuă dezvoltarea. O dezvoltare, care vizează fiecare român în parte, dar și economia românească, în ansamblu.
Ieșim astfel din zodia aceasta a interimatelor păguboase și intrăm într-o perioadă a soluțiilor raționale și realiste. Trebuie să avem curajul unei resetări pentru a trece împreună peste acestă perioadă economică dificilă. Este adevărat că din dorința de a face bine anumite măsuri luate în trecut au produs dezechilibrele de astăzi.
Vă asigur, însă, că toate măsurile au fost luate de partidele care au format în trecut coaliții cu bună credință, în folosul românilor, însă în contextul de atunci.
Este dificil să menții echilibrul perfect, iar PSD trebuie să își asume în mod onest partea sa pentru trecut. Cu toate acestea, PSD, a fost și rămâne un partid al oamenilor, un partid al celor care vor să trăiască într-o țară mai bună, cu locuri de muncă bine plătite, educație de calitate și servicii de sănătate accesibile tuturor.
În tot ceea ce am făcut și vom face, datoria noastră este să fim loiali românilor, atât celor din țară, cât și celor din diaspora.
Vom fi într-o coaliție guvernamentală, chiar dacă celelalte formațiuni politice vor avea viziuni diferite, de aceea suntem conștienți că nu va fi ușor să ne armonizăm punctele de vedere. PSD va fi mereu partidul care va aduce o abordare matură la masa discuțiilor”, a declarat Sorin Grindeanu.