Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a primit UNDĂ VERDE în Camera Deputaților. Coaliția a făcut în ultima clipă o modificare ce poate pica la CCR
Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a primit votul Camerei Deputaților, cu 259 de voturi "pentru", unu "împotrivă" și 25 de abțineri. Coaliția a introdus în ultima clipă o modificare ce poate duce la respingerea proiectului la CCR, așa cum s-a mai întâmplat, potrivit Realitatea Plus.
Deputaţii din Comisia pentru Muncă au dat aviz favorabil proiectului, marți după-amiază, după ce au respins toate amendamentele opoziției, iar azi documentul intră la vot în plenul Camerei, ca prim for sesizat.
Potrivit Realitatea Plus, Ionela Arcanu, în parlament sunt deja o serie de controverse legate de proiect, Opoziția susținând că forma în care aceasta a ajuns în plen ar conține intenționat o serie de elemente neconstituționale, scopul fiind tocmai blocarea demersului. Un astfel de exemplu ar fi diferențele legate de pragurile de pensionare. Pe de altă parte, politicieni din opoziție au afirmat că ar avea propuneri care să corecteze aceste puncte slabe.
De asemenea, se prevede creșterea progresivă a vârstei de pensionare până în anul 2045, când va ajunge la 65 de ani. Inițiativa a fost criticată de reprezentanții CSM pe motiv că ar submina grav funcţionarea sistemului judiciar, potrivit Agerpres.