Sportiva, în vârstă de 21 de ani, a fost acuzată că ar fi creat un „mediu nepotrivit” în satul olimpic, iar comportamentul său ar fi determinat retragerea sa prematură din delegația oficială.
Luana Alonso, în mijlocul unui scandal
Într-un mesaj postat recent pe Instagram, Alonso a respins categoric acuzațiile lansate de oficialii Comitetului Olimpic Paraguayan, numindu-le „minciuni sfruntate” și susținând că a părăsit satul olimpic din proprie inițiativă. Ea a adăugat că nu a fost exclusă și că i s-ar fi cerut pe nedrept să predea acreditarea, lucru pe care a refuzat să-l facă.
Tensiunile ar fi izbucnit după ce sportiva a fost văzută petrecând o zi la Disneyland Paris, la scurt timp după ce a ratat calificarea în semifinale la proba de 100 m fluture. Postările sale din parc, unde apărea purtând urechi de Mickey Mouse și ținând un pahar de șampanie, au fost interpretate drept o lipsă de implicare în susținerea echipei naționale, potrivit unor surse din presa internațională.
Larissa Schaerer, reprezentanta Comitetului Olimpic din Paraguay, declara la momentul respectiv că prezența Luanei „nu era compatibilă cu spiritul echipei” și că atitudinea ei genera tensiuni. Printre reproșuri s-ar fi numărat și stilul vestimentar considerat „neconvențional” și socializarea cu sportivi din alte delegații.
Luana Alonso, dublă participantă la Jocurile Olimpice, susține însă că adevăratele motive din spatele conflictului țin de decizia sa de a se retrage temporar din competiții și de faptul că și-a exprimat deschis nemulțumirile. Ea afirmă că lipsa de respect din partea oficialilor a cântărit greu în luarea acestei decizii și că, în ciuda presiunilor, a ales să își urmeze propriul drum.
Sportiva a mai declarat că ia în calcul acționarea în instanță a publicațiilor care au prezentat informații eronate despre presupusa sa excludere și că va reveni public cu o explicație detaliată printr-un videoclip personal.
Deși anunțase inițial că se retrage din natația de performanță, Alonso a lăsat să se înțeleagă recent, printr-un mesaj criptic pe rețelele sociale, că ar putea reveni la antrenamente. „Anul viitor mă întorc”, a scris ea, fără a confirma însă dacă se va întoarce și în competițiile oficiale.
În prezent, Luana Alonso rămâne una dintre cele mai vizibile figuri din sportul paraguaian, iar controversa din jurul prezenței sale la Olimpiadă ridică întrebări mai largi despre limitele impuse sportivilor în afara bazinului de concurs.