Un moment de groază care a schimbat totul
Pe 16 februarie 2009, Charla Nash, în vârstă atunci de 55 de ani, a fost chemată de prietena sa, Sandra Herold, pentru a o ajuta să-și calmeze animalul de companie — un cimpanzeu de aproape 90 de kilograme pe nume Travis. În doar câteva clipe, gestul de ajutor s-a transformat într-un coșmar: animalul a atacat-o cu o ferocitate de neimaginat, provocându-i răni inimaginabile. Charla a suferit mutilări severe — fața i-a fost distrusă complet, iar mâinile i-au fost sfâșiate. Atacul s-a încheiat doar după ce poliția a intervenit și a împușcat animalul.
Grav desfigurată, Charla a început o luptă de durată pentru supraviețuire și pentru recăpătarea unei minime calități a vieții. Doi ani mai târziu, în 2011, a fost supusă uneia dintre cele mai complexe operații de transplant facial din lume, realizată la Spitalul Brigham and Women’s din Boston. Intervenția — care a inclus și o încercare de transplant dublu de mâini (ulterior nereușită) — a fost realizată în cadrul unui program finanțat de Departamentul Apărării al SUA, destinat veteranilor răniți în conflicte armate.
Viața după transplant: provocări, progrese și recunoștință
Astăzi, Charla Nash locuiește într-un centru specializat de îngrijire și urmează în mod constant terapie fizică și logopedică. Într-un interviu acordat recent publicației People, femeia a mărturisit că a început să simtă din nou zone ale feței: „Obrajii și fruntea îmi răspund, pot mesteca din nou mâncare solidă. Nu simt nasul și buza superioară, dar pot mânca pizza și friptură. Și e minunat.”
Imagini cu femeia atacată de cimpanzeu / Sursa foto - Profimedia
Ea descrie transplantul ca pe „un dar al unei a doua vieți” și spune că, deși drumul e lung și anevoios, fiecare progres merită celebrat. În 2016, a suferit un episod de respingere a transplantului, în urma unui protocol experimental care presupunea reducerea medicației imunosupresoare. Tratamentul a fost ajustat, iar starea ei a fost stabilizată.
Dr. Bohdan Pomahac, chirurgul care a coordonat transplantul, a declarat că rezultatele sunt remarcabile, iar episoadele de respingere au fost tratabile și complet reversibile.
Un caz care a schimbat legislația
Cazul Charlei Nash a avut și un impact legislativ major. Tragedia a relansat dezbaterile privind deținerea de primate ca animale de companie în SUA. Ulterior, în Congres a fost reintrodus Captive Primate Safety Act, un proiect de lege menit să restricționeze drastic comerțul și transportul maimuțelor pentru uz domestic.
La 16 ani după ce a trecut printr-unul dintre cele mai cumplite episoade din istoria recentă a medicinei și justiției, Charla Nash trăiește, zâmbește și speră. Nu și-a recăpătat complet simțurile sau mobilitatea, dar a recuperat ceva la fel de important: șansa la o viață demnă și o voce care inspiră.