Potrivit datelor aferente lunii februarie, datoria a atins încă de atunci nivel de 56,3% din PIB, iar legea spune că se aplica înghețarea din momentul în care gradul de îndatorare trece ce pragul de 55%. Mai mult, în planul fiscal este prognozată o creștere a datoriei, în următorii ani, până la 60% din PIB; anunță Realitatea Plus.
"Indicatorul datorie guvernamentală calculat în conformitate cu metodologia Uniunii Europene, pe baza datelor preliminate, exprimat ca procent în PIB, se situează la nivelul de 56,3% din PIB, la sfârșitul lunii februarie 2025.
Conform metodologiei Uniunii Europene ponderea datoriei guvernamentale în PIB s-a calculat luând în considerare suma PIB-urilor trimestriale realizate în ultimele 4 trimestre (trim. I 2024 - trim. IV 2024) comunicate de către INS1.
Odată cu publicarea de către INS a PIB-ului pentru trimestrul I 20252, indicatorul ponderea datoriei guvernamentale în PIB urmează sa fie revizuit și se va republica pe site-ul Ministerului Finanțelor la secțiunea Datorie Publică – Statistici și prezentări.
Datoria guvernamentală brută la sfârșitul lunii februarie 2025, calculată conform metodologiei UE, include sumele disponibilizate pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dar și datoria contractată pentru finanțarea deficitului bugetar aprobat pentru anul 2025. Utilizarea componentei de împrumut din cadrul PNRR va avea impact pozitiv asupra cheltuielilor cu dobânda
ce încorporează costul la care se împrumuta CE în acest scop și implicit asupra deficitului bugetar din anii următori", a transmis Ministerul Finanțelor.