Aproximativ șaptezeci de oameni, atât angajați ai salinei, cât și proprietari de pensiuni, de restaurante sau simpli localnici, s-au arătat revoltaţi că s-a ajuns în această situaţie, în condițiile în care se ştia de ani buni că există o problemă cu infiltraţiile, dar nu s-au luat măsuri, scrie publicația Punctul.ro.
Protestatarii au au strigat „Ieşiţi afară!” sau „Căraţi-vă” şi au afirmat, cu lacrimi în ochi, că nu cred că salina mai poate fi salvată. Directorul Salinei Praid, Sebestyén József, a încercat să le explice situaţia, dar oamenii nu l-au lăsat să vorbească, iar acesta și-a anunțat, ulterior, demisia.
Premierul Viktor Orbán a discutat miercuri cu președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și a asigurat Ţinutul Secuiesc de sprijinul său, cu ai cărui lideri Guvernul ungar este în legătură directă printr-o linie telefonică roşie, a scris joi după-amiază vicepremierul Zsolt Semjén pe pagina sa de socializare.