Vineri, 20 iunie 2025, toți elevii care au absolvit ciclul liceal și au susținut probele de BAC își vor afla notele, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. În funcție de cum s-au descurcat și de media obținută, aceștia o să primească ori calificativul „ADMIS” ori „RESPINS”.
De menționat este faptul că un candidat trebuie să obțină o medie de minimum 6 pentru a considera că a trecut de examenul maturității.
Ei bine, în timp ce emoțiile sunt la cote maxime, iar elevii așteaptă cu nerăbdare rezultatele de la Bacalaureat 2025, pe site-ul edu.ro, acolo unde urmează să fie afișate notele, a apărut o eroare.