"Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești au fost sesizați, la data de 18 iunie 2025, în jurul orei 02:00, cu privire la faptul că în localitatea Măgurele se manifestă un incendiu la nivelul unui imobil. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, stabilind faptul că incendiul se manifesta la acoperișul unei clădiri având destinația de stație de epurare. Incendiul a fost lichidat de pompierii sosiți la fața locului. Ulterior, existând suspiciuni cu privire la modul de producere a acestuia, cercetările au fost extinse, stabilindu-se în scurt timp faptul că incendiul ar fi fost provocat de un bărbat de 54 de ani din localitatea Măgurele", a transmis, miercuri seară, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, la solicitarea AGERPRES.
Conform sursei citate, bărbatul și-a recunoscut fapta la audieri.
"Datorită stării psihice în care se afla și diagnosticelor medicale, acesta a fost internat la o unitate medicală de specialitate pentru a fi expertizat psihiatric", mai precizează IJP.
Primăria comunei Măgurele a informat, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției, că pagubele provocate de acest incendiu sunt în valoare de peste o jumătate de milion de euro.
"În noaptea de 18.06.2025, în jurul orei 02:00, un apel la 112 anunța un incendiu devastator la stația noastră de epurare. În urma intervenției rapide a pompierilor, flăcările au fost stinse, însă pagubele sunt uriașe. Din primele cercetări interne, s-a descoperit că, în jurul orei 00:00, un individ a încercat în mod repetat să pătrundă în incintă. Acesta avea asupra sa obiecte inflamabile, indicii clare ale unei intenții criminale. Acțiunile acestui individ ne-au adus un prejudiciu estimat la peste 500.000 euro, afectând grav funcționarea serviciilor noastre", arată sursa citată.