Realitatea Plus: Haideți să descifrăm acest proiect al partidului nou înființat pentru sprijinirea în Parlament a lui Nicușor Dan. Am asistat la plecări în masă din POT, spun unii analiști că și Victor Ponta ar racola foarte mulți oameni din PSD și că se încearcă o scindare în acest sens, ar mai fi oameni din SOS,
Miron Mitrea: Nu-i nimic nou sub soare. Să nu credeți că cei care sunt în spatele mișcarii politice „din vitrină” cum o vedem noi, inventează peste noapte metode noi. Înființarea prima oară în România a unui partid balama a fost în 1996 când APR, condus de Meleșcanu, cu o bună parte din parlamentarii PSD au plecat, încercând să devină sprijin pentru partidele de la guvernare. Sigur, au avut ghinionul că în toamnă au pierdut alegerile. După aceea, Traian Băsescu ne-a arătat cum se guvernează cu un guvern minoritar. Intrii cu el în discuție și faci alt partid, mă refer la partidul pe care l-a condus Gabi Oprea, care a cules de peste tot parlamentari pentru a sprijini guvernele pe care Băsescu le-a vrut în frunte. Așa se întâmplă și acum.
După această înfrângere, nu știu dacă vor fi două, trei sau un singur partid. Din informațiile mele, este o listă de aproximativ 70 de persoane, mai exact 69, din toate partidele, inclusiv din PNL, care sunt curtate în diferite moduri, avantaje în general, și politice, și materiale, și administrative, să formeze un nou partid. Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este destul de mare, sigur, nu e 100%, dar eu cred că se va înființa un partid balama, partid care să sprijine „guvernul meu”, guvernul guvernatorului, mă rog, al președintelui Nicușor Dan.
Realitatea Plus: Cine se află în spatele acestei inițiative?
Miron Mitrea: Păi, aceeași echipă care s-a aflat și în spatele lui Traian Băsescu. Este și Traian Băsescu acolo, sunt convins că sunt și oameni care au lucrat și cu Klaus Iohannis. Să fac o precizare: noi când spunem sistemul, cel care a lucrat în favoarea lui Nicușor Dan, majoritatea oamenilor se gândesc la un sistem din România: niște oameni cu bani, din servicii, niște grupuri. Când vorbim de sistem în Europa vorbim despre un sistem condus astăzi de Bruxelles, și nu de ieri, de alaltăieri.
Ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova cu Maia Sandu, s-a întâmplat în România cu Nicușor Dan, ce se întâmplă acum în Polonia cu susținerea candidatului Bruxelles-ului, se va întâmpla peste tot. Este o luptă puternică între cei care reprezintă partidele centrist-europene, în zona progresistă, și curentul suveranist. Curent care, în primul rând, este neglobalist. Se folosesc oamenii care au pârghii. Unul dintre oameni este Victor Ponta. El a fost folosit de către sistemul din jurul lui Nicușor Dan ca să îl scoată din joc pe Crin Antonescu, acum a reușit. Acum va încerca să rupă din PSD după ce, în mod evident, tendința lui de a prelua conducerea partidului a eșuat.
Realitatea Plus: Întrevedeți o scindare a PSD, mai ales că mâine e ședința crucială și am văzut că sunt social-democrați care vor în opoziție
Miron Mitrea: PSD nu are decât o singură soluție rezonabilă, ca partid, nu ca indivizi. De multe ori, interesul general al partidului este abandonat de interesele personale ale celor care îl conduc. Asta se întâmplă dintotdeauna, nu e o noutate. PSD, dacă intră la guvernare, nu vor pleca oameni imediat, dar vor pierde oameni mai mulți. Dacă va fi adus la o nouă arhitectură, el va fi pentru o perioadă mai scurtă de timp. Dacă PSD va decide să stea în opoziție, ceea ce ar trebui să facă după părerea mea, îi atacă pe parlamentarii care sunt fragili. Deci, partidul balama va exista. Eu nu văd mișcarea lui Târziu ca una de demonizare a suveranismului, cum o vede maestrul Cristoiu. Târziu încearcă să își facă un partid, încearcă să devină relevant ca politician, pentru că a stat în umbra lui Simion, și acum va fi ajutat de sistem, care are nevoie să spargă AUR. Este un lucru natural în politică. Politica, am spus și repet, este să faci ceea ce poți, iar ca să poți trebuie să ai majoritate.
Mesaj de ultimă oră de la George Simion împotriva elitelor globaliste