_a42dd0ce4c.jpg)
Deși puțin cunoscut ca termen, comportamentul pe care îl desemnează este omniprezent – mai ales în mediul online. Simplu spus, ultracrepidarianismul înseamnă a-ți da cu părerea despre lucruri pe care nu le cunoști sau nu le stăpânești.
Originea unei atitudini vechi de secole
Termenul vine din latină și înseamnă literalmente „dincolo de papuc”. Se leagă de o expresie atribuită pictorului Apelles, care i-a replicat unui cizmar prea critic: „Cizmarul să nu judece mai sus de pantoful său”. Cu alte cuvinte, fiecare ar trebui să se exprime doar în limitele propriilor cunoștințe.
Astăzi, în loc de cizmari, avem utilizatori de rețele sociale care emit teorii despre fizică, medicină, economie sau politică, fără niciun fundament real. Editorialiști sportivi devin analiști geopolitici, vedete pop oferă sfaturi medicale, iar prezentatori de talk-show devin formatori de opinie pe orice subiect. Nu e nevoie de competență, ci doar de încredere în sine și o platformă de difuzare.
Un editorialist american recunoștea cu autoironie: „Mi-am petrecut viața profesională scriind opinii autoritare pe teme pe care nu le cunoșteam în profunzime. Era un exercițiu de stil, nu de cunoaștere”.
România: un teren fertil pentru opinii nefundamentate
Fenomenul nu ocolește nici România. Politicienii se exprimă frecvent în domenii care nu țin de expertiza lor, televiziunile invită „analiști de ocazie” care validează convingerile moderatorilor, iar dezbaterea publică se transformă adesea într-un cor al certitudinilor fără acoperire.
Criza COVID-19 a accentuat această tendință. Nespecialiști s-au grăbit să explice virusul, tratamentele, vaccinurile sau măsurile sanitare, în ciuda lipsei de pregătire medicală. Fraze de tipul „Nu sunt medic, dar…” au devenit laitmotivul multor postări sau intervenții media.
Cum recunoști și cum te ferești
Fizicianul Étienne Klein avertizează că ultracrepidarianismul este natural într-o societate în care presiunea de a avea o opinie e mai mare decât nevoia de a cunoaște. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să-l acceptăm ca normă.
Cel mai sănătos antidot? Scepticismul rațional. Nu lua nicio opinie de bună doar pentru că este rostită cu siguranță. Evaluează dovezile, caută surse credibile și nu te teme să spui „nu știu” – este, de multe ori, cel mai onest și înțelept răspuns.
Ultracrepidarianismul nu este doar o curiozitate lingvistică, ci o realitate care influențează profund spațiul public. Într-o lume în care toți vor să aibă ultimul cuvânt, poate ar fi timpul să reevaluăm valoarea tăcerii și a expertizei reale.
