Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, incidentul s-a petrecut pe raza localității Valea Călugărească, iar locomotiva era oprită sub linii de înaltă tensiune.
La scurt timp, la fața locului, au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot), o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Prahova.
”S-a acționat cu autospeciala cu pulbere, iar incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime, iar în proximitate nu se află locuințe”, au transmis reprezentanții ISU.
Cauza probabilă a producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea acțiunii de intervenție.