Polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizați duminică, printr-un apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2D, între localitățile Bârsești și Tulnici, în care a fost implicat un motociclist de 44 de ani, din județul Galați.
"La momentul apelului, persoana se afla în stare de inconștiență. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, care a început manevrele de resuscitare. Totodată, a fost solicitat un elicopter SMURD de la Brașov pentru preluarea victimei", a menționat IPJ Vrancea.
În pofida eforturilor echipajului medical ajuns la fața locului, a fost constatat decesul bărbatului.
"Din primele cercetări efectuate, cauza probabilă a accidentului o constituie neadaptarea vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, în afara localității Tulnici, semnalizată corespunzător", a precizat IPJ Vrancea.
Traficul în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un singur fir.
Accident mortal în județul Vrancea. Un motociclist și-a pierdut viața din cauza vitezei
