MENIU

Avocatul Toni Neacșu, după decizia CCR privind declarațiile de avere: Se poate face un registru secretizat, iar cine vrea și-o poate face publică oricum

Magistratul consideră că soluții tehnice există, trebuie doar căutate și puse în practica

Avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM, consideră că dezbaterea public legată de decizia CCR privind regimul declarațiilor de avere este mai  depășit cu mult cadrul unei analize de specialitate. Neacșu a oferit și două variante de rezolvare a impasului, fără a intra în conflict cu decizia Curții Constituționale.

"Bineînțeles că discuțiile tehnice serioase nu se pot face decât după motivarea deciziei CCR și publicarea ei în Monitorul Oficial, pentru a se vedea exact limitele barierelor trasate de instanța constituțională.
 
Experiențele similare din alte țări UE (Franța, Croația, Estonia, Italia) ma fac însă deja să cred că soluții există si trebuie să constea în eliminarea publicării declarațiilor la liber și înlocuirea cu un registru securizat administrat de ANI, cu acces doar pe bază de autorizare și justificarea unui interes legitim.
 
Un „registru securizat” este un sistem electronic sau o bază de date care stochează declarațiile de avere și de interese, cu acces restricționat prin autentificare (ex. semnătură electronică, cont verificat) pentru persoane sau entități cu interes legitim (jurnaliști, ONG-uri, autorități), fără publicare liberă pe internet. Scopul este de a echilibra transparența cu protecția datelor personale, conform standardelor precum GDPR și recomandările GRECO.
 
Iar pentru politicienii care în spatele lacrimilor de crocodili își ascund de fapt bucuria pentru soluția CCR există si varianta publicării exact ca până acum, cu condiția acordului expres", a explicat Neacșu.
 
 
 
Mai multe articole despre:
toni neacsu ccr registru secretizat
OSZAR »