MENIU

Ce acte normative au fost aprobate în cadrul primei ședințe a guvernului condus de Ilie Bolojan

Miniştrii guvernului condus de Ilie Bolojan au participat, luni seară, la prima şedinţă de la învestire, la Palatul Victoria.

La Palatul Victoria s-a desfăşurat, luni seară, prima şedinţă de Guvern. Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte. Primul se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025.

Guvernul va putea reglementa, astfel, în următoarele domenii de activitate: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții și proiecte europene, cultură și în ceea ce privește prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență.

Al doilea proiect a vizat stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale.

Ordonanța de urgență adoptată în ședința de astăzi transpune în legislația de organizare a Executivului Hotărârea adoptată de Parlament pentru acordarea încrederii Guvernului.

Astfel, la nivelul Guvernului își vor desfășura activitatea cinci viceprim-miniștri, dintre care doi viceprim-miniștri cu portofoliu și trei viceprim-miniștri fără portofoliu. Atribuțiile viceprim-miniștrilor fără portofoliu se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.

De asemenea, potrivit actului normativ, un viceprim-ministru fără portofoliu coordonează instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, un viceprim-ministru fără portofoliu coordonează reforma statului și procesul de eficientizare a activității instituțiilor publice, și, totodată, viceprim-miniștrii fără portofoliu avizează proiectele de acte normative care au impact bugetar, conform deciziei prim-ministrului.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă.

 

Mai multe articole despre:
OSZAR »