VIDEO. Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în țară. În unele orase, străzile s-au transformat în râuri
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în țară. În unele orase, străzile s-au transformat în râuri, tramvaiele au rămas blocate pe șine, iar gradinile au fost distruse. Meteorologii anunță că vremea rea va continua și în zilele urmatoare.
Furtunile severe au măturat Călărași, Constanța și Focșani, unde bucăți mari de gheață au căzut în grădinile oamenilor și au distrus o bună parte din culturi. Rafalele puternice de vânt au pus la pământ și câțiva copaci.
Două persoane din Turnu Ruinei au fost lovite de trăsnet în timp ce încercau să se adăpostească de ploaie. Una dintre ele a murit, iar cealaltă este în stare gravă la spital.
În Arad, străzile s-au transformat în râuri iar mai multe zone din oraș au fost inundate. În Dâmbovița, Focșani, Prahova și Ialomița, grindina a distrus solarele gospodarilor.