Ședința PSD de la Vila Lac s-a terminat. Ce au stabilit social democrații și ce rămâne supus negocierilor, declarații la cald
Ședința PSD s-a încheiat în urmă cu puțin timp. Ședința a început la ora 18:00 și a avut loc la Vila Lac. Purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole, a răspuns întrebărilor jurnaliștilor nerăbdători să afle cele mai noi decizii ale partidului care va avea un cuvânt de spus în formarea noului guvern.
"Există un calendar deja anunțat cu consultări care încep joi. PSD va participa în ideea de a fi constructuvi. După consultări, PSD va convoca referendumul intern, iar acolo membrii se vor exprima în cunoștință de cauză dacă intrăm sau nu la guvernare.
Nu a fost nici o discuție la un număr de ministere sau la ocupanții acestora. negocierile există, ele continuă.
Variante unei rotații este o variantă probabilă. Numele vor fi decise în urma consultărilor. PSD și PNL au reușit să păstreze cuvântul dat în precedenta formulă guvernamentală.
PSD nu discută în acest moment despre cedări, ci despre a încerca de a avea ministere ca să implementeze proiectele. Nu a fost o discuție, o listă finală cu miniștri", a spus Florin Manole.
Întrebat dacă s-a negociat numirea unui judecător la CCR, purtătorul de cuvând PSD a declarat:
„Nu am ajuns până acolo atâta timp cât nu e decisă intrarea la guvernare. Există niște teme pe care le avem pe masă și care trebuie verificate, e prematur să discutăm despre altceva.”
În ceea ce privește eventuale nume de viitori miniștri, Manole nu a oferit un răspuns concret:
"Nu s-au discutat despre nume de miniștri. Nu pot spune dacă vor fi nume noi sau vechi. Va fi o dezbatere în interiorul partidului. În legătură cu economiile pe care trebuie să le facem avem cifre, ne-am referit la unele sporuri, la unele reduceri în instituții. Nu există o problemă câtă vreme orice reducere va fi după o analiză serioasă. (...) Consultările încep joi deci nu se pot termina marți. Vom merge la Cotroceni cu mandat pe această rotativă în care începe PNL și va termina PSD", a spus Florin Manole