MENIU

Panică la granița cu Ucraina. Populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert că "există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Panică la granița cu Ucraina. Populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert/ Arhivă foto

Nouă alertă la graniță! Locuitorii din zona de frontieră cu Ucraina a județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert, în noaptea de miercuri spre joi, 12 iunie, în care erau avertizați în legătură cu posibilitatea să cadă obiecte din spațiul aerian. Oamenii au fost, astfel, sfătuiți, să se adăpostească timp de o oră și jumătate. O femeie a avut curajul să înregistreze totul. 

”În urmă cu câteva minute a fost transmis un mesaj RO-Alert de avertizare a populaţiei din zona de graniţă cu Ucraina despre faptul că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian”, au transmis reprezentanții Inspectoralul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.

Locuitorii din zonele vizate de mesajul RO-Alert au fost îndemnaţi să ia măsuri de siguranţă şi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 dacă consideră ca au nevoie de sprijin, informaţii suplimentare ori dacă observă ceva neobişnuit în zona în care locuiesc.

”Până în acest moment nu au fost înregistrate apeluri în dispeceratul ISU Tulcea”, mai spune sursa citată.

 

OSZAR »